Abecedar Obezitate
Abecedar Obezitate

Cine suntem

Prof. Dr. Nicolae Hâncu Dr. Anca Elena Crăciun Dr. Andrada Muresan

De citit

Nutribon
Nutribon
Abecedar
Nutribon

Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – 198

crihalmeanO uriașă încărcătură emoțională a însoțit cea de a 198-a Gală MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – organizatori: Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Iuliu Hațieganu”, Consiliul Județean Cluj, Academia Română – Filiala Cluj-Napoca și Muzeul de Artă Cluj-Napoca – evenimentul polarizând interesul multor intelectuali clujeni, obișnuiți ai Galelor, dar și public nou, pentru care astfel de reuniuni de nivel academic reprezintă trepte necesare de dezvoltare personală și reconstituie momente ,,astrale”, așa cum a fost cel de la 1 Decembrie 1918 pentru România. Odată îndeplinite oficiile de gazdă de către moderatorul Galei, Prof.dr. Nicolae HÂNCU, PS Florentin CRIHĂLMEANU, Episcop eparhial de Cluj-Gherla, a conferențiat pe tema: Contribuția Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, la pregătirea și desăvârșirea Actului Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

Prezentăm selecțiuni din această conferință, în a cărei introducere înaltul ierarh a spus, între altele: ,,În decursul istoriei sale tricentenare, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU), a contribuit la prefigurarea și pregătirea drumului spre Marea Unire de la 1918 prin formarea umană, spirituală și culturală a tinerelor generații de transilvăneni (indiferent de confesiune), la lumina autenticelor valori creștine, a iubirii de Biserică și de Neam”. (…) ,,În peisajul social al Principatului Transilvaniei, Biserica Unită a avut o influență decisivă la afirmarea, evoluția şi cristalizarea sintagmei de <natio romena>, pentru populațiile românești majoritare în zonă”. În continuare, PS Florentin a vorbit despre <Lecțiunea> Episcopului Inochentie Micu Klein, subliniind că ,,afirmarea drepturilor <națiunii valahe din Transilvania>, în secolul al XVIII-lea, începe cu <lecțiunea> oferită de Episcopul clarvăzător Ioan Inochentie Micu Klein (1692-1768), călugăr al OSBM, care în perioada studiilor sale descoperă că acele populații care se aflau la est și la sud de Carpați sunt <de aceeași gintă> cu cei din Transilvania și, apoi, devenind <episcopul românilor ardeleni>, militează pe plan politic și ecleziastic pentru drepturile românilor transilvăneni”. (…) ,,Calea dezvoltării conștiinței naționale este continuată de Episcopul Petru Pavel Aron (1709-1764), călugăr al OSBM, care înțelege că lupta pentru afirmarea ca națiune nu se poate duce doar pe plan politic și ecleziastic, ci este nevoie de formarea unei elite intelectuale, care să sprijine cultural acest demers”. (…) ,,Școala Ardeleană, deschidere spre universalitate. Consecința imediată a acestui important act cultural este afirmarea curentului spiritual, iluminist, cu un profund caracter social-național, numit <Școala Ardeleană>, care își va alege ca motto sintagma <Virtus romana rediviva> . Corifeii ei, Samuil Micu (1745-1806), Gheorghe Șincai (1754-1816), Petru Maior (1761-1821), Ion Budai Deleanu (1760-1820), absolvenți ai Școlilor Blajului, reîntorși de la studiile urmate în marile centre universitare europene catolice (Roma și Viena), redescoperă latinitatea poporului român, originea latină a limbii române și continuitatea existenței românilor la nordul Dunării. Acestea constituie cele trei argumente care vor defini principalele linii de cercetare și apoi afirmare a conceptului de <națiune> aplicat românilor transilvăneni. Documentul de importanță crucială pentru românii din Transilvania, redactat în timpul Episcopului Ioan Bob (1739-1830), <Supplex Libellus Valachorum> (1791), este conceput pe baza orientărilor prestabilite de călugărul Inocențiu Micu Klein”. A fost vorba, apoi, despre ,,A doua generație a Școlii Ardelene. La începutul sec. al XIX-lea se afirmă o nouă generație de mari personalități de înaltă cultură, între care Simion Bărnuțiu (1808-1864); George Barițiu (1812-1893); Andrei Mureșanu (1816-1863); Timotei Cipariu (1805-1887), August Treboniu Laurian (1810-1881); Alexandru Papiu Ilarian (1827-1877), care, preluând liniile de gândire ale dascălilor și formatorilor lor, continuă lupta acestora pe plan cultural, spiritual și social-național, ca o <a doua generație a Școlii Ardelene>, fiind considerați printre artizanii Adunărilor Naționale din aprilie, mai și septembrie 1848 de la Blaj”. (…) ,,Întemeierea Mitropoliei Blajului, recunoaștere și integrare europeană. În cadrul revendicărilor Revoluției din 1848 se afirmă și dezideratul independenței jurisdicționale a bisericilor românești și al restaurării mitropoliei naționale autonome cu ierarhie proprie. Anul 1853 marchează recunoașterea de către Sfântul Scaun a Mitropoliei de Alba-Iulia și Făgăraș cu sediul la Blaj și întemeierea celor două episcopii, prin trei bule pontificale. Aceste documente promulgate de papa Pius al IX-lea creionează o frontieră a teritoriilor locuite de români, deja la 26 noiembrie 1853. Între acestea, documentul pontifical de întemeiere a Eparhiei de Cluj-Gherla vorbește explicit despre <națiunea românilor din Transilvania. La 1853, Roma intuiește frontierele ce vor fi recunoscute prin actul de la 1918 și menționează printr-un document oficial existența credincioșilor de națiune română în Transilvania (înainte de Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859)”. (…) ,,Memorandumul de la 1892. Unirea Moldovei cu Țara Românească de la 24 ianuarie 1859 dă un nou impuls și o nouă perspectivă luptei pentru unitatea națională. În Transilvania continuă mișcarea petițională prin efortul conjugat al ierarhilor celor două Biserici românești, se extinde rețeaua școlară la diferite niveluri și specialități, iar în 1861 se dobândește recunoașterea autonomiei Marelui Principat al Transilvaniei și se constituie ASTRA. Un alt moment remarcabil în drumul luptei pentru unitatea națională îl reprezintă <Memorandul românilor din Transilvania și Ungaria> din 1892” (…) ,,considerat ca fiind cel mai important act politic din Transilvania de la sfârșitul secolului al XIX-lea, elaborat de către fruntașii mișcării de emancipare națională a românilor, având un caracter novator și democratic”. (…)

,,Refuzul Memorandului din 1892 din partea autorităților de la Viena și Budapesta a creat <o undă de șoc> ce a avut ca rezultat Declarația de autodeterminare citită de către Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul de la Budapesta, moment hotărâtor în pregătirea marelui eveniment de la 1 decembrie 1918. Ajungem astfel în fața celei de-a treia generații de elite intelectuale ce continuă simbolic tradiția Corifeilor Școlii Ardelene și participă nemijlocit la pregătirea și făurirea Actului Marii Uniri de la 1918: Gheorghe Pop de Băsești, Ștefan Cicio Pop (1865-1934), Alexandru Vaida-Voevod (1872-1950), Iuliu Maniu (1873-1953), Teodor Mihali ș.a.” (…) ,,Rolul ierarhilor greco-catolici. Ierarhii greco-catolici, începând de la Ioan Inochentie Micu Klein, Ioan Lemeni, Șterca Șuluțiu și până la <episcopii unirii> Valeriu Traian Frențiu (1875-1952), Iuliu Hossu (1885-1970) și Demetriu Radu (1862-1920) s-au situat <in corpore> în fruntea luptei pentru pregătirea, realizarea și desăvârșirea Marii Uniri de la 1918.

Episcopul Iuliu Hossu împreună cu Ștefan Cicio Pop și Iuliu Maniu, în cadrul consfătuirilor premergătoare marelui eveniment, s-au opus propunerilor de intervenție a armatei române în Transilvania, tocmai pentru ca unirea să se realizeze prin consultarea populației românești, în mod democratic și liber, cu respectarea dreptului la autodeterminare națională. Între ierarhii Bisericii Greco-Catolice, Episcopul de Gherla, Iuliu Hossu, cel mai tânăr arhiereu, a fost cel care a dat glas voinței poporului citind, de pe esplanada ridicată pe câmpul lui Horea din Alba-Iulia, Rezoluțiunea aprobată de Marele Sfat Național în sala Consiliului Unirii de la Alba-Iulia. În cuvântul premergător lecturii documentului, Arhiereul Gherlei rostea memorabilele cuvinte: <De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și credința poporului său (…) Dreptate și adevăr la temelia României întregite (…) Trăiască România Mare, una și în veci nedespărțită! Amin>. După acest istoric moment a urmat frățeasca îmbrățișare cu Preasfințitul Miron Cristea (1868-1939), Episcopul ortodox de Caransebeș, în fața mulțimilor entuziasmate, care aclamau și plângeau de bucurie și s-au rostit memorabilele cuvinte: <Pe cum ne vedeți aici îmbrățișați frățește așa să rămână îmbrățișați, pe veci, toți frații români!>.

Ilustrul Arhiereu greco-catolic a făcut parte, împreună cu episcopul ortodox Miron Cristea, cu Vasile Goldiș și Alexandru Vaida Voevod, din delegația ce a prezentat la București regelui Ferdinand I și Guvernului României Hotărârea unirii Transilvaniei cu Regatul României”.(…) ,,Eminentul arhiereu greco-catolic de Cluj-Gherla, martir și mărturisitor pentru credință, Iuliu Hossu, cel dintâi Cardinal al neamului românesc, rezuma foarte bine parcursul și rolul BRU de la Sfânta Unire cu Biserica Romei la Marea Unire de la 1918 afirmând: <Dacă nu exista unirea religioasă de la 1700, nu era nici adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, unde s-a strigat: <Vrem să ne unim cu țara!> și fără aceasta nu era nici unirea din 1918>” – a ținut să sublinieze, în discursul său, PS Florentin.

burzoDespre marele patriot și om politic român Iuliu Maniu a conferențiat Acad. Emil BURZO, președintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române: IULIU MANIU: FILE DE ISTORIE. Redăm selecțiuni din amplul discurs: ,,Ziua de 1 Decembrie 1918 reprezintă un eveniment central al istoriei poporului român, dată la care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, încheind procesul de unire a provinciilor istorice românești într-un singur stat național. Centenarul Marii Uniri este un recurs la memorie, la rememorarea faptelor înaintașilor noștri… Localitatea Bădăcin, locul de naştere al lui Iuliu Maniu, este menționată începând cu anul 1215”. (…) Sunt urmărite, în continuare, genealogiile familiilor nobiliare din Transilvania, de la finele secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea, până la a se ajunge la momentul nașterii lui Iuliu Maniu. Acesta ,,s-a născut la 8 ianuarie 1873. Urmează școala primară la Blaj, liceul la Zalău, Facultatea de Drept a Universității din Cluj (1890-1892) și respectiv Viena (1893), devenind doctor în științe juridice al Universității din Budapesta (1896). Ocupă funcția de jurisconsult la Mitropolia Unită Blaj (1898-1915). Și-a început activitatea politică în cadrul Partidului Național Român. Este ales președinte al Societății Academice <Petru Maior>. În anul 1897, la vârsta de 24 de ani, este cooptat în consiliul de conducere al PNR. În anul 1906 este ales deputat în parlamentul de la Budapesta, în circumscripția electorală Vințul de Jos. Pentru început, Iuliu Maniu alternează între pasivismul politic, curent adoptat de unchiul său Ion Rațiu, ca formă de protest pentru situația nedreaptă a românilor și, respectiv, implicarea activă în viața politică a regatului maghiar. Atitudinile publice ale lui Iuliu Maniu în parlamentul de la Budapesta au fost ferme împotriva politicii de deznaționalizare promovate de statul maghiar; s-a împotrivit semnării unui document inițiat de guvernul maghiar, prin care se solicita României intrarea în război alături de Puterile Centrale”. (…) La data de 31 octombrie 1918 se înființează Consiliul Național Român, în cadrul căruia Iuliu Maniu a avut un rol definitoriu. Acesta solicită guvernului maghiar, la data de 10 noiembrie 1918, recunoașterea dreptului la guvernare asupra românilor din Ardeal și Tara Ungurească (Partium). Discuțiile pe această temă se încheie la data de 15 noiembrie 1918, fără nici un rezultat. Astfel, Comitetul Național Român hotărăște convocarea la Alba Iulia a unei Mari Adunări Naționale. Consiliul Dirigent, ales să administreze afacerile Transilvane, până la unirea deplină cu România, avea ca președinte pe Iuliu Maniu. După decesul lui Gheorghe Pop de Băsești, la data de 23 februarie 1919, Iuliu Maniu este ales președinte al Partidului Național Român”. (…) ,,Încercări mult mai mari pentru Iuliu Maniu vor veni peste doar 20 de ani. Ungaria revizionistă, sprijinită de Germania nazistă şi Italia fascistă, prin primul arbitraj de la Viena (2 noiembrie 1938) încorporează zone din Slovacia de Sud şi din Rutenia Subcarpatică, iar în 1941, zone din Croaţia. Prin dictatul de la Viena din 29/30 august, partea de Nord a Transilvaniei este luată României şi predată Ungariei. … La 5 septembrie 1940, armata horthistă ocupă Ardealul de Nord. În acest context, la data de 10 septembrie 1940 se înființează Comunitatea Națională a Românilor din Nordul Transilvaniei, formațiune organizatorică și conducătoare a populației românești aflată sub ocupație, președinte fiind ales Emil Hațieganu. Din nucleul organizatoric făceau parte episcopii Iuliu Hossu și Nicolae Colan, Vasile Hossu, Liviu Telea, Teodor Burzo. Cercurile maghiare au căutat să justifice apartenența Transilvaniei de Nord la Ungaria. Astfel, în contextual politic din anul 1940, s-a elaborat teza potrivit căreia din punct de vedere istoric, etno-demografic, economic sau geografic spațiul transilvan ar putea fi divizat într-o parte de Nord, care ar fi <ungurească> și o parte de Sud, reprezentând restul. Această teză este prezentată de contele Pal Teleki, geograf, prim-ministru al Ungariei, în anul 1940, în volumul Siebenbürgen și preluată de istoricul Makkai Laszlo în cartea Istoria Transilvaniei, ediția în limba maghiară, 1944, și respectiv franceză „Histoire de Transilvanie”, 1946. Iuliu Maniu, prin contactele avute cu Comunitatea Naţională a Românilor, în special prin Emil Haţieganu, a fost printre iniţiatorii multor acţiuni pentru apărarea drepturilor românilor în teritoriul vremelnic ocupat de horthişti. Politica maghiară cu privire la Transilvania a evoluat, în perioada 1940-1945, în funcție de realitățile politice” (…). După eliberarea Clujului de către armata română împreună cu cea sovietică, la data de 11 octombrie 1944, armatei române i se interzice să rămână în Cluj de către comandantul militar sovietic și de primărie. Față de situația politică complexă în care se afla Transilvania de Nord, la data de 17 noiembrie 1944 se constituie, la sugestia lui Iuliu Maniu, <Uniunea Democrată Română> (UDR), organism ce milita pentru integrarea Transilvaniei de Nord la România. Președinte de onoare al Uniunii a fost proclamat Emil Hațieganu, precum și cei doi arhierei români: IPS Iuliu Hossu și PS Nicolae Colan. Emil Haţieganu a fost arestat de armata maghiară, transportat în Ungaria şi eliberat abia în aprilie 1945”. (…) ,,Iuliu Maniu a adoptat poziții ferme și a militat pentru revenirea Ardealului de Nord la statul român”. (…) ,,A fost arestat la data de 18 iunie 1947, din clinica doctorului Jovin din București, unde se internase. Este condamnat, printr-un proces regizat, la data 11 noiembrie 1945, la 104 ani închisoare plus de două ori muncă silnică pe viață. A murit în închisoarea din Sighet la 5 februarie 1953, fiind înmormântat în cimitirul săracilor din localitate. Nu a putut fi îndeplinită ultima sa dorință testamentară <de a aștepta învierea morților alături de părinții săi în dealul Țarinei din Bădăcin>” – a precizat, în finalul amplei sale conferințe, Acad. Emil Burzo.

Programul muzical al serii s-a înscris admirabil în atmosfera creată de discursurile elevate ale distinselor personalități care s-au aflat la microfon. Frumoase, în acest context, intervențiile lirice ale tinerilor Diana Gheorghe (soprană) și Alexandru Suciu (bariton), acompaniați de conf.dr. Cornelia Cuteanu (pian).

*articol scris de Michaela BOCU pentru ziarulfaclia.ro

Scrie un comentariu