Abecedar Obezitate
Abecedar Obezitate

Cine suntem

Prof. Dr. Nicolae Hâncu Dr. Anca Elena Crăciun Dr. Andrada Muresan

De citit

Nutribon
Nutribon
Abecedar
Nutribon

Galele Medicină, Artă, Cultură au oferit clujenilor o seară memorabilă

artistii1 Articol publicat pe ovidiublag.ro

Aproximativ 150 de clujeni au fost prezenți aseară în sala Tonitza a Muzeului de Artă în cadrul celei de a 179-a ediții a Galelor Medicină, Artă, Cultură. Profesorul doctor Nicolae Hâncu, de numele căruia se leagă inițierea și continuitatea acestor manifestări, îmi spunea înainte de începutul serii de ieri că anul viitor, în 26 martie, Galele Medicină, Artă, Cultură vor împlini 20 de ani, un adevărat record în ceea ce privește consecvența cu care se organizează un act cultural în Cluj.

În cadrul întîlnirii de ieri a fost prezentată conferinţa Prof.univ.dr. Ştefan Borbely intitulată “Biblioteca lui Don Quijote”. După acest moment a urmat un altul, muzical, din creaţia compozitorilor Carlos Gustavino, Xavier Montsalvage, Augustin Lara, Geronimo Gimenez, Ruperto Chapi, în interpretarea sopranelor Arona Bogdan şi Alice Lopez, acompaniate la pian de către Kopeczi Sandor-Attila. Surpriza serii a venit din partea celebrului tenor Hector Lopez, invitat de către doamna Arona Bogdan, cel care prin prestația sa a entuziasmat asistența, fiind aplaudat în picioare minute în șir.

publicParcă niciodată sala Tonitza nu a fost atît de plină ca aseară. Un public avizat, reprezentat uniform pe categorii de vîrstă, a savurat la unison atît conferința cît și spectacolul de muzică simfonică în care au performat o serie de artiști desăvîrșiți. Aplauzele oferite și bis-urile solicitate au fost mai mult decît grăitoare în ceea ce privește înaltele standarde artistice la care acești extraordinari muzicieni s-au ridicat.

public1Un repertoriu ales cu grijă, în acord cu tema care se cirscumscrie Anului Cervantes, a fost un alt capitol la care organizatorii galei au excelat, spre satisfacția generală.

Profesorul Nicolae Hâncu, moderatorul acestor gale, s-a dovedit a fi cu adevărat emoționat la final. Atunci cînd artiștii au venit să salute pentru ultima dată publicul în cadrul serii, profesorul Nicolae Hâncu a adresat mulțumiri tuturor celor prezenți.

Așa a și fost: o seară de excepție.

Interviu cu dr. Anca Crăciun despre alimentaţia sănătoasă la copii

dr-anca-craciun-medic-diabetolog-clinica-regina-maria-cluj-1-257x300Dr. Anca Crăciun a acordat un interviu publicaţiei online paptot.ro. Vă prezentăm aici o mică parte, restul fiind disponibil pentru a fi citit la adresa de la finalul articolului.

Din ce în ce mai multe studii arată că meniul de zi cu zi al copiilor „dictează” rezultatele școlare. Dr. Anca Crăciun, medic specialist diabet, nutriție, boli metabolice la clinica Regina Maria din Cluj ne-a eplicat care sunt cele mai hrănitoare alimente pentru școlari și cum ar trebui să arate meniul lor zilnic, pentru a se dezvolta sănătos.

Ce legătură există între alimentație și performanța școlară?
Am putea spune că există o legătură strânsă între alimentație și performanța școlară. Orice deficit, fie că vorbim de calorii, macronutrienți, minerale sau vitamine, are un răsunet marcant asupra stării de sănătate a copilului și implicit asupra performanțelor sale. Dar nu trebuie să separăm alimentația de conceptul stilului de viață sănătos. Spre exemplu, un copil cu alimentație optimă, dar sedentar, sau care se culcă după miezul nopții, nu va reuși să facă față cerințelor fizice și intelectuale pe care le implică activitatea școlară.

Care nevoile nutriționale ale școlarului mic?
Cea mai simplă metodă de aproximare a necesarului caloric zilnic pe care am găsit-o în cărți este 1000 Kcal + 100 x vârsta copilului (în ani). Deci, conform formulei, necesarul caloric ar al unui copil de 6 ani ar fi de 1600 kcal/zi, dar această formulă este pur orientativă. Cea mai corectă metodă este efectuarea unei analize corporale, cu aprecierea masei musculare și a țesutului gras, pentru evaluarea metabolismului bazal și multiplicarea acestuia cu indicele de activitate fizică al copilului.

Ce nevoi nutriționale are un copil cu un stil de viață normal? Dar unul care face un sport?
Recomandările actuale sunt ca un copil să facă minim 60 de minute de activitate fizică în fiecare zi. Din păcate și cel care face sport de 2-3 ori pe săptămână este tot sedentar, dacă în restul zilei stă cumințel în bancă, iar în orele de sport stă pe marginea terenului. Trebuie să cultivăm plăcerea pentru sport de la o vârstă fragedă, în ciuda tentațiilor multiple (televizor, tabletă, calculator, cărți, culegeri etc.). Sportul făcut în fiecare zi poate să crească necesarul caloric cu 30-50%, dar pentru acest plus trebuie o foarte bună justificare (efort intens, cu transpirație).

Cu ce alimente trebuie să-i suplimentăm meniul pentru a avea rezultate bune școlare și sportive?
Necesitățile școlarului presupun aport caloric adecvat, preluat din glucide (din fructe și cereale integrale), proteine (mai ales cele de calitatea superioară, cum sunt cele din ou, lactate și carne) și lipide (de preferință ulei de măsline sau alte uleiuri, presate la rece și care să nu fie prăjite). Studii anterioare, desfășurate în România, au evidențiat faptul că principalele deficite la copii nu țin de macroelemente (proteine, lipide, glucide), ci de aportul redus de vitamine și minerale, în special de calciu și vitamina D.

Cititi restul interviului pe www.paptot.ro

Galele Medicină, Artă, Cultură, moderate de Acad. Nicolae Hâncu, la ediția 171

hancuMedicină, artă, cultură, domenii doar aparent diferite. Galele Medicină, Artă, Cultură, moderate de Acad. Nicolae Hâncu, la ediția 171, miercuri, 27 ianuarie, ora 18, la Muzeul de Artă.

Ediţia cu numărul 171 a Galelor MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – moderator Acad. Nicolae HÂNCU, organizatori: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Academia Română – Filiala Cluj-Napoca, Muzeul de Artă Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj – va avea loc miercuri, 27 ianuarie a.c., cu începere de la ora 18, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă. În program: Prof.dr. Negoiţă Lăptoiu – Nouă decenii de la înfiinţarea Şcolii de Arte Frumoase din Cluj; Prof.dr. Florin Ştefan – Maestrul Cornel Brudaşcu la „Tate Gallery” Londra; Prof.dr. Nicolae Miu – Marele tenor şi artist Cornel Fânăţeanu.

Profesorul Nicolae Hâncu participă la Congresul Național de Cardiologie de la Sinaia (16-20 septembrie)

sinaia-b22Congresul Național de Cardiologie din acest an, de la Sinaia, are toate datele unuia foarte bine organizat: peste 2.5000 de participanți, 35 de invitați din străinătate (din 20 de țări) și o temă atractivă, Cardiologia-specialitate interdisciplinară. Acest lucru înseamnă și invitarea unor specialiști diabetologi, endocrinologi, nefrologi, oncologi, neurologi sau pediatri. 

Lucrările se vor desfășura în principal la Casino-ul din Sinaia (Sala de Teatru, Sala Baccara, Sala Nicolae Grigorescu, Sala Ferdinand) dar și la Hotelul Internațional (Sala Magnum, Sala Auditorium, Sala Forum, Sala Belvedere) și, un punct suplimentar de atracție: Crosul Cardiologilor, care va avea loc sîmbătă, cu startul la ora 07.30. La congres participă un contingent serios de medici clujeni, pe care îi puteți descoperi răsfoind listele de mai jos, de pe site-ul oficial al evenimentului.

Totul despre congres, aici. 

Galele Medicină, Artă, Cultură au trecut deja pragul celor 150 de ediții

afis-meidicna-bAvîndu-l drept moderator, ca de obicei, pe prof.dr. Nicolae Hâncu, Galele Medicină, Artă, Cultură se află în fața ediției cu numărul 164, cea care va avea loc miercuri, pe 29 aprilie, ora 18.00, la Muzeul de Artă, sala Tonitza (intrarea gratuită).

Temele ce vor fi abordate le găsiți pe afiș.

O precizare suplimentară, totuși, prezența lui Sergiu Alex (celebrul realizator al nu mai puțin celebrului Top 10 de pe vremea…cealaltă). Probabil are sale incursiuni muzicale în memorie vor surprinde plăcut și de data aceasta…

Despre această suită de manifestări care se apropie cu pași hotărîți spre borna 200, prof.dr.Nicolae Hâncu afirma: “Ideea noastră a fost aceea a întîlnirii acesteia minunate, a stiintei cu arta sub titlul “Galele Medicina, Arta, Cultura”. Eveniment devenit traditie, acesta reuneste in ultima miercuri a fiecarei luni, oameni de cultura, oameni de stiinta si din ce in ce mai multi studenti, care vorbesc despre frumos si despre medicina”.

“Tableta de sănătate”, emisiunea Corinei Ionuț de la TVR Cluj, dedicată mișcării, educației și nutriției

Corina Ionuț

Corina Ionuț

Colegii de la TVR Cluj vă pregătesc azi o supriză: o emisiune dedicată mișcării în rîndul copiilor, mișcare acompaniată de o nutriție corespunzătoare. Invitații Corinei Ionuț sînt Titus Iunian (vicepreședintele Asociației pentru România Modernă), Miruna Pop (jurnalist sportiv și realizator la TVR Cluj) și dr. Anca Crăciun, șef de lucrări, specialist în nutriție. Emisiunea este și un demers jurnalistic inedit, acela de a pune la aceeași masă un redactor specializat pe sport (Miruna Pop) și unul pe sănătate (Corina Ionuț), în ideea unei complementarități ale celor două domenii.

În cadrul programului Săptămîna Altfel a debutat la Cluj-Napoca încă de luni, 06 aprilie “NeuronKid pentru scoli – unul dintre cele mai mari proiecte de miscare si stil de viata sanatos, partener al proiectului european “We love eating””. Printre invitați s-au numărat și specialiștii în nutriție: prof.dr.Nicolae Hâncu, dr.Cornelia Bala, medic primar boli de nutriție și metabolism și dr. Anca Crăciun, medic specialitate, aceeași specialitate, proaspăt șef de lucrări.

tvrÎn urma acestei colaborări, colegii de la TVR au invitat-o în emisiunea din această seară pe dr. Anca Crăciun, cea care va vorbi despre importanța unei alimentații sănătoase la copii, cerință obilgatorie pentru un stil de viață sănătos. De asemenea, Miruna Pop și Titus Iunian vor susține cauza mișcării și a educației prin mișcare, fiecare dintre ei contribuind activ în această săptămînă la activitățile care s-au derulat în Parcul Iuliu Hațieganu.

Emisiunea Tableta de Sănătate va fi difuzată astăzi pe TVR Cluj și pe TVR 3 de la ora 19.00.

(sursa articol)

Nicolae Hâncu: Sedentarismul este mai periculos decât obezitatea

hancu

Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Reducerea cu 25% a mortalității provocată de bolile cronice netransmisibile se poate face printr-o alimentație sănătoasă, prin reducerea consumului de sare și alcool, prin renunțarea la fumat și combatarea sedentarismului, a declarat vineri la cea de a IV-a ediție a Congresului național “Bolile cronice netransmisibile” prof. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.

“Suntem unica țară din această zonă care nu are o lege antifumat. Pasul următor este reducerea abuzului de alcool și a sedentarismului. La ora actuală sedentarismul se consideră că este mai periculos decât obezitatea. Sunt date de ultimă oră rezultate din studiile făcute. S-au făcut sinteze epidemiologice, sedentarismul ce înseamnă? Că stă mult la televizor, că stă mult pe scaun, că stau mult întinși. IT-iștii stau 8-10 ore nemișcați. Degeaba se duc la sală o jumătate de oră dacă după aceea vin acasă și zac în continuare. Cel mai important factor, alimentația. Alimentația nesănătoasă aduce 14 milioane de morți în lume. Alimentația nesănătoasă înseamnă abuz de calorii globale, abuz de grăsimi saturate, grăsimi rezultate din procesarea cărnii, bogate în zahăr sau sare”, a explicat Hâncu.

Citeste restul articolului pe site-ul Agerpres

Sondaje

Va invitam sa raspundeti unor intrebari legate de alimentatie pentru a ne face impreuna o idee asupra obiceiurilor alimentare ale vizitatorilor Experti Nutritie. Dupa o perioada in care se vor strange suficiente voturi, vom publica pe site si pe Facebook concluziile ce se pot trage si recomandarile noastre. Se poate vota o singura data intr-un sondaj. Va multumim!

În cadrul Congresului de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice va avea loc azi și o întîlnire a persoanelor cu diabet

Azi, între orele 9 și 17 are loc la Grand Hotel Napoca, în cadrul congresului, și întîlnirea persoanelor cu diabet. În cele ce urmează spicuim din programul întregii zile din cadrul Congresului de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. 

09.00 – 17.00

SESIUNE PARALELĂ
Al 4-lea Congres al Asociaţiei Române de Educaţie în Diabet

Desfăşurat concomitent cu Al 12-lea Congres Naţional al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie, Boli metabolice

09.00 – 17.00

SESIUNE PARALELĂ
Întâlnirea Asociaţiilor persoanelor cu diabet FADR

11.00 – 11.40 De ce Sitagliptin şi metformin sunt combinaţia potrivită pentru pacientul cu DZ tip 2?
Moderator: I. A. Vereşiu

11.40 – 12.30 “Medicul nu ar trebui să trateze boala ci persoana care suferă de aceasta”
Diabetologul ar trebui să trateze persoana cu diabet şi nu diabetul
Moderatori: Maria Moţa, N. Hâncu
R. Timar, Gabriela Roman, C. Serafinceanu, Cornelia Bala
Simpozion Sanofi / Sanofi Symposium

12.30 – 13.10 ONGLYZA – Control cu un grad ridicat de încredere /

Moderator: I. A. Vereşiu

13.10 – 13.30 Trajenta – alegerea optimă pentru pacienţii cu diabet zaharat tip 2

Lector: I. A. Vereşiu
Simpozion Eli Lilly – Boehringer Ingelheim / Eli Lilly – Boehringer
Ingelheim Symposium

17.00-17.20 O nouă speranţă în tratamentul hipercolesterolemiei homozigote:
Lomitapida
Lector: N. Hâncu
17.20 – 18.20 Conferinţe invitate
Moderatori: Gabriela Roman, I. A. Vereşiu
Lectori: Rosa Corcoy, M. M. Benedetti
18.20 – 19.00 Conferinţe invitate / Invited lectures
Moderatori: Maria Moţa, A. Popa

Lectori: Gabriela Roman, Mariana Graur

O emisiune specială la TVR Cluj

prof-hancu-bAzi, de la ora 19.00, pe TVR Cluj, dar și în reluare, pe TVR 3 (duminică 14 septembrie, la ora 12.00), moderatorul Karen Sebesi vă propune întîlnirea cu doi mari campioni. Unul deja consacrat, eminentul profesor Nicolae Hâncu, adevăratul specialist în nutriție din România și unul la fel de important, dar probabil mai puțin cunoscut de către opinia publică de la noi: Dr. Flora-Orosz Katalin, revenită de curînd de la Campionatele Mondiale de Natație pentru Veterani (80 de ani), acolo de unde s-a întors cu două medalii de aur pentru România. Emisiunea “Un stil de viață sănătos” s-a impus drept una de referință mai ales datorită prezenței acestui personaj impunător dar tototdată plin de căldură, profesorul Nicolae Hâncu, cel ce se dovedește neobosit atunci cînd este vorba să dea sfaturi bune legate de sănătatea noastră.

Karen Sebesi mi-a declarat: “În cadrul emisiunii consacrate, Un stil de viață sănătos, vom vorbi astăzi despre un altfel de campioni, adică despre campionii perseverenței, ai longevității, despre campionii unui stil de viață sănătos întins pe o lungă perioadă de timp. Și nu întîmplător am invitat-o pe doamna Flora-Orosz Katalin. Urmăriți emisiunea și veți vedea de ce…”

Dr. Orosz Katalin a cîștigat titlul de campioană mondială la categoria 80-84 de ani la două probe. Și, nota bene, a reprezentat România, firesc, dar și clubul Orca Cluj, ceea ce nu poate fi decît absolut onorant pentru orașul nostru. Aveți mai jos și …dovezile (vezi pagina 11):

Întîlnirea cu profesorul Nicolae Hâncu e întotdeauna o plăcere

salut-final-bDupă o perioadă lungă în care nu ne-am mai văzut în această formulă de trei, iată că astăzi la ideea domnului prof. dr. Nicolae Hâncu am refăcut “tridentul” medicină-sport-jurnalism în primitorul studio al TVR Cluj în cadrul emisiunii “Un stil de viață sănătos”. Moderatorul Sebesi Karen a fost astăzi într-o zi de grație, deschizînd multe acolade în ora de emisie, trecînd de la aparițiile editoriale și discuțiile despre Ziua Mondială a Sportului și cea a Sănătății pînă la intervențiile în direct ale telespectatorilor avizi de a afla informații cum nu se poate de utile de la reputatul medic clujean.

Domnul profesor Nicolae Hâncu a fost și de data aceasta plin de disponibilitate atunci cînd a venit vorba de a oferi sfaturi utile chiar și celor de la distanță, una dintre telespectatoare (cea din Zalău) uimindu-ne pe noi, cei ce reprezentam partea jurnalistică, prin faptul că a ținut să intre în direct doar ca să-i mulțumească medicului pentru că după numai o săptămînă de cînd a fost la consult la Cluj se simte mai bine și a și reușit să dea jos primul său…kilogram.

Au fost intervenții telefonice din Baia Mare, Zalău, Bistrița și Cluj (linia telefonică deschizîndu-se numai în ultimele 20 de minute ale emisiunii), semn că această producție a TVR se bucură de un real succes.

În timpul emisiunii a avut o intervenție telefonică și doamna Diana Suciu, cea care a realizat un amplu interviu ce s-a materializat prin apariția unei cărți ce se va lansa în curînd, “Provocarea nutriției”, un volum pe care am avut plăcerea, și eu și Karen să îl primim de la prof.dr. Nicolae Hâncu, în premieră, cu autograf cu tot…

Karen a făcut un gest frumos și mi-a prezentat și mie cartea ce stă să apară, e vorba despre Supercampionii Clujului, la editura Colorama, un demers despre care vom avea timp să mai vorbim…

A fost o oră care a trecut precum o clipă, într-o atmosferă destinsă și cu subiecte interesante. O emisiune rotundă, cu o paletă largă de discuții și plină de învățăminte, cele mai multe, probabil, pentru telespectatori.

Emisiunea se va difuza și sîmbătă, 13 aprilie, de la ora 12.00, de data aceea pe TVR 3.

Articol publicat pe www.ovidiublag.ro.

Prima săptămînă din aprilie, plină de realizări pentru experții noștri în nutriție

În prima săptămînă a lunii aprilie prof.dr. Nicolae Hâncu a participat la Iași la lucrările Congresului Național de Nutriție.

Domnia sa a moderat discuțiile din cadrul simpozionului Astra -Zeneca, legate de avantajele scăderii ponderale și despre medicația modernă antidiabetică și a prezentat in extenso tematica legată de “Aditivii alimentari, progrmul CEFF”

Dr. Anca Crăciun a prezentat sîmbătă, 5 aprilie, în cadrul celui de al cincelea Congres național de medicină și universitară care a avut loc la Cluj lucrarea “Optimizarea stilului de viață la școlari”, o temă cum nu se poate mai interesantă și mai utilă pentru copiii noștri.

Prof. Hancu lanseaza Abecedar de Obezitate

Articol publicat pe Paginamedicala.ro:

Prof. dr. Nicolae Hancu, membru de onoare al Academiei Romane, a lansat vineri, 7 martie, lucrarea “Abecedar de Obezitate“, ghid care vine in sprijinul persoanelor supraponderale, precum si al celor care sufera de obezitate.

Acad. Maya Simionescu, cea care a semnat prefata lucrarii spune ca acesta este “o carte optimista, care nu ridica interdictii, care nu te sperie si care trateaza obezitatea ca o provocare”.  “Abecedar de Obezitate” este, conform acesteia, “o carte semnal”, “o initiativa din cadrul demersului international al luptei impotriva obezitatii”.

“Este un manual simplu de urmarit, dar sofisticat, pentru ca este alcatuit de un om de stiinta, cu grija si pretuire fata de notiunea de <<om frumos si sanatos>>”
, spune Maya Simionescu.

Editata sub egida Academiei Romane, cartea cuprinde 10 lectii despre ce inseamna obezitatea, cat de periculoasa este aceasta afectiune, dar si cum poate fi aceasta invinsa. Cititorul este invatat ce este greutatea sanatoasa si cum poate ajunge la ea, ce presupune scaderea in greutate si cat de important este sa-ti mentii noua greutate, dar si despre viata anti-obezitate si cum trebuie sa se fereasca de eventualele capcane ce pot aparea in lupta cu excesul ponderal.

Dietele nesanatoase si medicamentele de slabit sunt, de asemenea, subiecte tratate in “Abecedar de Obezitate”.

Maya Simionescu mai spune ca Abecedarul poate schimba conceptii privind modul de alimentatie si poate dezvolta stiinta nutritionala a romanilor. “Cartea ofera instrumentele corecte pentru a ne controla si a corecta alimentatia”.

Cititorii vor gasi in cele 257 de pagini ale lucrarii informatii si sfaturi despre aportul caloric, substantele nutritive, controlul kilogramelor, complicatiile obezitatii, necesitatea examenului periodic si multe altele.

Sub deviza “Abecedarul de Obezitate te ajuta sa ajuti!”, cartea propune cititorilor sa se implice direct in propria nutitie si sa devina propriii lor monitori ai stilului de viata sanatos.

Conform studiului PREDATORR, 36% dintre romani se confrunta cu probleme de exces de greutate. La nivel mondial, specialistii estimeaza ca peste 1,5 miliarde de adulti sunt supraponderali, iar 500 de milioane sufera de obezitate (conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 2008). Obezitatea atrage dupa sine complicatii, precum: boli cardiovasculare, diabet, cancer, boli pulmonare, sau boli cronice netransmisibile.

Acad. Maya Simionescu mai atrage atentia asupra faptului ca obezitatea cauzeaza o rata mai mare a mortalitatii decat subnutritia, la nivel mondial.

Prof. Hancu a colaborat la scrierea cartii cu Sef Lucrari dr. Cristina Nita si As. Universitar dr. Anca Craciun, de la Universitatea de Medicina si Farmacie “Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca. Lansarea acestei carti vine dupa ce, in 2012, Prof Hancu a editat lucrarea Abecedar de Nutritie.

„Abecedar de obezitate”, lansat la Academia Română

Articol publicat pe Gornistul.ro:

„Abecedar de obezitate”, un ghid care vine în ajutorul persoanelor supraponderale și al celor cu obezitate, a fost lansat la Academia Română.

Lucrarea este semnată de nutriționistul clujean Nicolae Hâncu, prof. dr. membru de onoare al Academiei Române, în colaborare cu dr. Cristina Niță și Anca Crăciun. „Abecedarul de obezitate” este o metodă de învățare și de aplicare a celor învățate. Nu căutați în ea rețete de bucătărie sau regimuri magice, pentru că nu veți găsi. Veți întâlni sfaturi competente de încurajare în modificarea stilului de viață și de colaborare cu medicul specialist”, a spus Nicolae Hâncu.

Cartea este editată sub egida Academiei Române și conține zece lecții despre ce înseamnă obezitatea, cât de periculoasă poate fi, dar și despre cum poate fi învinsă.

Cititorul este învățat ce este greutatea sănătoasă, ce presupune scăderea în greutate, cum se menține greutatea nouă, capcanele ce apar în lupa cu excesul ponderal. Cititorii cărții „Abecedarul de obezitate” vor mai găsi în cele 257 de pagini ale cărții sfaturi și informații despre aportul caloric, substanțele nutritive, controlul kilogramelor, complicațiile obezității, necesitatea examenului medical periodic.

„Așa cum spune și titlul, această carte este ABC-ul obezității. Cititorul are în față un manual la îndemna oricui, alcătuit de experți în domeniu cu multă știință, experiență personală și prețuire pentru om și viață sănătoasă”, precizează acad. Maya Simionescu în prefața lucrării.

Prof.dr. Nicolae Hâncu a lansat Abecedarul de Obezitate

Articol publicat pe ovidiublag.ro:

Colectivul redacțional este același ca și la redactarea celuilalt volum important, Abecedarul de Nutriție  (lansat în 2012) și este format, alături de redutabilul profesor Hâncu, din Sef Lucrari dr. Cristina Nita si As. Universitar dr. Anca Craciun, de la Universitatea de Medicina si Farmacie “Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca. Lansarea acestei carti a avut loc pe 7 martie 2014 și vine dupa ce, in 2012, Prof Hâncu a editat lucrarea Abecedar de Nutritie.

Editata sub egida Academiei Romane, cartea cuprinde 10 lectii despre ce inseamna obezitatea, cat de periculoasa este aceasta afectiune, dar si cum poate fi aceasta invinsa. Cititorul este invatat ce este greutatea sanatoasa si cum poate ajunge la ea, ce presupune scaderea in greutate si cat de important este sa-ti mentii noua greutate, dar si despre viata anti-obezitate si cum trebuie sa se fereasca de eventualele capcane ce pot aparea in lupta cu excesul ponderal.

De exemplu:

Obezitatea se calculează prin împărţirea numărului de kilograme la pătratul înălţimii. Pe lângă aceasta, e bine să se calculeze şi circumferinţa abdominală, care înseamnă depunerile de grăsimi intraabdominale.Valorile normale pentru circumferinţa abdominală ar trebui să fie sub 80, la femei, iar la bărbaţi, sub 94; valori peste 88, la femei şi peste 102, la bărbaţi, înseamnă deja obezitate foarte agresivă, foarte periculoasă, a reliefat medicul.

Și ca să vă convingeți de faptul că în România supraponderalii și obezii sînt la ei acasă, conform studiului PREDATORR aflăm că 36% dintre romani se confrunta cu probleme de exces de greutate.

Simpozionul internaţional „Abordarea multidisciplinara a pacientului cu tulburari mintale severe”

În 24 mai 2013 s-a desfăşurat la Bucureşti simpozionul internaţional „Abordarea multidisciplinara a pacientului cu tulburari mintale severe” la care dna dr. Cristina Niţă a fost speaker invitat cu tema “Diabetul zaharat, obezitatea şi sindromul metabolic la pacienţii cu boli mentale severe- perspectiva diabetologului”. Manifestarea s-a bucurat de un real success, iar discuţiile vizând abordarea multidisciplinara a acestei categorii de pacienţi au fost deosebit de fructuoase

Medicaacademica.ro: „Pacientul cu diabet – cea mai importanta persoana din echipa sa de ingrijire”

Tratamentul cu insulină este cel mai complex din patologia umană, iar pacientul este cel mai important personaj din echipa de îngrijire, a afirmat prof.dr. Nicolae Hâncu, Preşedinte Onorific al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi membru de onoare al Academiei Române, în cadrul unei întâlniri informale cu presa dedicate aniversării a zece ani de utilizare în România a insulinei glargin, prezentă pe piață printr-un medicament din portofoliul Sanofi. În România, peste 800.000 de persoane suferă de diabet zaharat, estimându-se ca, până în 2030, numărul acestora vă reprezenta aproape 11,1% din populaţie. Aproximativ 115.000 de pacienţi au inclusă în schema de tratament insulinoterapia.

Citește restul articolului pe medicaacademica.ro

Sfatulmedicului.ro: „Specialistii estimeaza: Pana in 2030, aproximativ 11,1% din populatia Romaniei va suferi de diabet zaharat”

Aproximativ 800.000 de romani sufera in prezent de diabet zaharat, dintre care 115.000 sunt insulino-dependenti.

Anul 2013 marcheaza 10 ani de tratament cu insulina glargin in Romania.

Diabetul zaharat este a 5-a cauza de deces la nivel mondial, reducand in medie speranta de viata a persoanelor afectate cu 10%, comparativ cu persoanele sanatoase. Principala problema a persoanelor cu diabet zaharat este controlul glicemic, studiile observationale aratand ca doar o parte dintre pacienti reusesc sa atinga tintele HbA1c impuse de cei care ii trateaza, adica HbA1c < 7%. Se stie insa ca fiecare reducere cu 1 punct procentual a HbA1c scade riscul de complicatii macro si microvasculare, ce cresc riscul de deces al pacientului.

Citește restul articolului pe Sfatulmedicului.ro

Jurnalul.ro: „Până în 2030, peste 11% dintre români ar putea avea diabet”

Până în 2030, aproximativ 11% din populaţia ţării noastre ar putea suferi de diabet zaharat, avertizează specialiştii. Profesorul doctor Nicolae Hâncu, preşedintele onorific al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (FRDNBM), spune că,  “de multe ori pacientul devine propriul duşman, deoarece amână pe cât posibil trecerea la insulinoterapie, amânare ce afectează starea sa de sănătate. Din fericire, astăzi avem un tratament care de zece ani schimbă istoria insulinoterapiei în România”, care  permite controlul glicemic şi, implicit, o mai bună calitate a vieţii. Potrivit FRDNBM, România se plasează pe locul al 9-lea în Europa în ceea ce priveşte numărul de cazuri de diabet, cu 1,5 milioane de persoane suferinde de această boală. Aproximativ 115.000 de pacienţi au inclusă în schema de tratament insulinoterapia.

Citește restul articolului pe Jurnalul.ro

Gândul: „La fiecare 10 secunde o persoană moare din cauza diabetului”

Diabetul zaharat este a 5-a cauză de deces  la nivel mondial, reducând în medie speranţa de viaţă a persoanelor afectate cu 10%, comparativ cu persoanele sănătoase, afirmă medicii.

Statisticile de specialitate ale Federaţiei Internaţionale de Diabet arată că numărul pacienţilor cu diabet din toată lumea este de 371 de milioane. Mai mult, la fiecare 5 secunde o persoană este diagnosticată cu diabet şi la fiecare 10 secunde o alta moare din cauza acestei afecţiuni. Potrivit specialiştilor, principala problemă a persoanelor cu diabet zaharat este controlul glicemic.

citește continuarea pe site-ul Gândul

Interviu Prof. Dr. Nicolae Hancu – Revista Tango

Domnule Profesor, cum sa ne hranim copiii ca sa nu devina, peste ani, obezi?

Este foarte important sa nu privim alimentatia izolat, ci sa o includem in conceptul complex de stil de viata; este raspunderea noastra, ca parinti, sa ne invatam copiii sa aiba un stil de viata sanatos; iar din aceasta perspectiva 3 factori sunt extrem de importanti: alimentatia, activitatea fizica si somnul.

Un copil obosit (care nu doarme suficient) va incerca sa isi refaca energia printr-o cantitate mai mare de mancare. Un copil sedentar, chiar in conditiile in care nu mananca excesiv are toate sansele sa devina supraponderal, mai ales dacă părinţii sunt supraponderali sau obezi.

Echilibrul intre aportul si consumul caloric este esential, ca si la adult de altfel.

Atentie la tentatia de a forta copilul sa manance tot din farfurie – este o greseala pe care o fac parintii de obicei; noi suntem responsabili pentru alimentele pe care le punem in farfurie, este responsabilitatea copilului sa manance din acestea atat cat ii trebuie.

Iar cand vine vorba de ce anume alegem sa punem in farfurie, trebuie sa avem grija sa alcatuim meniuri echilibrate, cu nutrienti de calitate; Meniu echilibrat – carbohidrati cu absorbtie lenta (cereale, paine, orez), proteine din carne (preferabil pui, peste) si ou, vitamine si minerale (din fructe si legume proaspete), grasimi de calitate (preferabil de origine vegetala sau din peste). Si, evident, sa nu uitam de lactate, foarte importante pentru aportul de calciu al copilului. Micul dejun e foarte important pentru copiii de orice varsta.

Să nu uităm: comportamentul alimentar se formează în copilărie!

Noi, parintii, suntem cei care gresim atunci cand vine vorba despre alimentatia defectuoasa a copiilor, sau e si raspunderea producatorilor, care includ in alimente componente nesanatoase, care dau dependenta? Sau a statului, care ingaduie comercializarea de alimente nesanatoase?

Obiceiurile sanatoase le invatam acasa, la şcoală sau la grădiniţă. La fel si cele nesanatoase. Un copil care isi vede parintii mancand sanatos si care este astfel hranit de mic, are toate sansele sa isi pastreze obiceiurile. Intr-adevar ideal ar fi ca pe piata sa se regaseasca doar produse sanatoase. Dar unde in lume se intampla asta? Sunt insa oameni care mananca sanatos. Asta fiindca stiu sa faca alegerile corecte. Asadar educatia solida este cea mai valoroasa mostenire pe care o putem lasa copiilor nostri, iar educaţia nutriţională trebuie să fie permanentă: la şcoală, acasă, la grădiniţă.

Sa credem in reclamele care promoveaza produse alimentare special create pentru copii? Crenwursti Forzoso, Sunca Martinel, Danonino, Oua Kinder? Sunt, intr-adevar mai bune pentru copiii nostri aceste produse decat cele obisnuite?

Este greu sa generalizam. Nimeni nu poate spune, fara sa analizeze caz cu caz, daca astfel de produse sunt sau nu mai bune pentru copii. Citirea cu atentie a etichetei, preferabil de catre un specialist, ne poate da mai multe informatii. De obicei, produsele care sunt special destinate copiilor au in compozitie o cantitate mai mare din anumiti nutrienti absolut necesari in alimentatia copiilor (proteine cu valoare biologica ridicata, grasimi esentiale, calciu sau vitamina D). In general, reclamele care vin cu recomandari de acest gen trebuie sa obtina mai intai acordul EFSA (European Food Safety Authority). Ceea ce înseamna ca teoretic, sunt avizate. Insa le recomand parintilor sa citeasca cu atentie eticheta si sa se informeze daca acele produse sunt intr-adevar bune. Avizul pediatruui ar fi foarte util.

Intr-un interviu pe care ni l-a acordat, o cunoscuta nutritionista, Mihaela Bilic, sustinea ca un copil nu ar trebui sa manance margarina si branza topita niciodata. Recomanda untul in locul margarinei si branza obisnuita in locul celei topite. Sunteti de acord cu ea?

Mihaela este unul dintre foarte puţinii nutriţionişti de calitate din România, pentru care am o apreciere deosebită. Dar asta nu înseamnă că uneori opiniile noastre nu sunt identice. Un gânditor spunea: „Dacă nici un colaborator nu mă contrazice, nu înseamnă că am dreptate”.

Copilul trebuie sa manane echilibrat. Asta este prima si cea mai importanta regula. Apoi, toti cei care avem copii ii dorim intr-un glob de cristal in care sa nu ii atinga nimic. Eventual sa manance doar organic…In societatea moderna lucrurile astea nu sunt posibile. Branza obisnuita este bineinteles preferabila celei topite. Cu margarina si untul este deja o poveste mai complicata. Untul are vitamina A si D insa contine grasimi saturate. Ceea ce inseamna ca trebuie sa fim atenti la cantitatea de unt din alimentatia copiilor; putem da copilului sa manance unt, insa fara excese. Sa nu uitam ca ateroscreloza începe in copilarie.

Pe de alta parte, cand vine vorba de margarina e important sa facem diferenta intre margarina de acum 20 de ani (care intr-adevar continea grasimi trans) si margarina de noua generatie, care se face acum din diferite uleiuri vegetale si care contine in mod natural grasimi nesaturate, inclusiv grasimile esentiale Omega 3. Chiar si eu recomandam acum ceva timp sa nu se manance margarina; insa, lucrurile s-au schimbat si e cazul sa ne schimbam si noi recomandarile. Apariţia noilor generaţii de margarine, fără grăsimi trans- şi îmbogăţite cu omega-3 ne permite să le recomandăm. Insistăm asupra faptului că atât untul, cât şi noile margarine trebuiesc consumate cu moderaţie, ceea ce înseamnă cantităţi mici (pâinea nu se unge, ci doar se „mânjeşte”) şi nu în fiecare zi. Din păcate, margarinele clasice se folosesc în continuare la pregătirea produselor de patiserie care, astfel, sunt inundate de grăsimi trans-.

5. Sustineti, in continuare, taxa pe alimentele nesanatoase? De ce?

Toate ghidurile şi recomandările nutriţionale moderne propun reducerea consumului alimentelor nesănătoase, adică a celor bogate în grăsimi saturate şi de tip trans-, cele foarte sărate (chips-urile sunt doar un exemplu) şi a celor foarte dulci. În mod neîndoielnic, educaţia nutriţională populaţională este metoda principală care contribuie la îndeplinirea acestui obiectiv, dar ea trebuie susţinută şi de o legislaţie corespunzătoare care prin creşterea preţului să ducă la scăderea consumului. Iată un argument în acest sens:

Anul aceste, în zilele de 19-20 septembrie, la New York a avut loc un eveniment de importanţă excepţională pentru medicină. În cadrul Adunării Generale a ONU, o sesiune a fost dedicată în exclusivitate bolilor cronice netransmisibile (bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, cancerul, bolile pulmonare cronice obstructive). În finalul sesiunii a fost adoptată Declaraţia Politică în care se precizează că alimentaţia grasă şi trans- cauzează moartea a 14 milioane de oameni anual. Este în fruntea unei liste macabre din care mai fac parte: fumatul cu 6 milioane decese/an, sedentarismul cu 3.2 milioane decese/an, abuzul de alcool cu 2.3 milioane decese/an). Remarcăm că fumatul împreună cu alcoolul nu egalează în agresivitate alimentaţia nesănătoasă. Pe primele două s-au pus taxe suplimentare. Ce ne opreşte să facem acelaşi lucru pentru alimentele nesănătoase? În Ungaria o astfel de lege este operantă de 2 luni.

Ce alimente sunt la dumneavoastra acasa, in frigider? Ce alimente nu sunt niciodata in frigiderul dumneavoastra?

In frigiderul de acasa sunt foarte multe vegetale, oua, margarine de nouă generaţie, carne de curcan, pui si varietati de peste (din care sigur somonul), urdă şi alte brânzeturi cu conţinut redus de grăsimi, iaurt si fructe, magiun de prune ardelenesc. Nu avem carne de porc, parizer, cremwurşti sau alte mezeluri asemănătoare.

Aveti copii? Cum v-ati ocupat de alimentatia lor?

Da, am copii, am si nepoti mari care imi sunt foarte dragi. Ca parinte şi bunic am incercat sa nu impun restrictii ci mai degraba sa ii invat sa traiasca frumos, sa manance sanatos si sa practice sportul cu regularitate. Exemplul personal este o bună metodă educativă.

Atât eu, cât şi alţi părinţi şi bunici avem probleme cu reducerea caloriilor lichide (sucuri), care trebuie să recunoaştem că sunt provocatoare.

Copiilor trebuie să le oferim variante atunci când „negociem” cu ei ce să bea. Când suntem acasă, recomand limonada clasică din apă minerală, cu puţin zahăr şi multă lămâie, iar feliile acesteia să se vadă în pahar, pentru că astfel copilul înţelege că bea suc de citrice fără „E-uri” sau cofeină. Este o metodă educativă care dă roade.

Faptul ca stiti atat de multe despre hrana, despre alimente, despre nutritie, va mai ingaduie sa va bucurati de placerea de a manca?

Mâncăm pentru că ne este foame, pentru că ne place şi pentru a trăi. Doar primele două motivaţii sunt conştientizate de mai multe ori pe zi. Plăcerea de a mânca însoţeşte omul, precum umbra celui ce se plimbă în soare. Psihologii americani spun că există trei mari plăceri: sexul, mâncatul şi plăcerea de a îi conduce pe alţii. Primele două pot atinge pragul hedonismului care în anumite perioade ale vieţii ne domină. Dar e bine să ştim că mâncăm pentru a trăi şi nu invers. Atunci când mâncăm, plăcerea o obţinem şi prin cumpătare, nu doar prin ghiftuială. La aceasta ajungem prin educaţie şi prin autocontrol. Eu sunt deosebit de încântat când reuşesc să mă abţin în faţa mâncărurilor nesănătoase contrazicând-ul pe Oscar Wilde care scria: „Rezist la orice, execeptând tentaţiile”.

Se spune că acasă mâncăm de foame şi la restaurant de plăcere. Doar parţial este adevărat pentru că în realitate un ambient plăcut acasă presupune şi plăcerea de a mânca. Cu alte cuvinte, imi place să mânanc inteligent şi recomand tuturor să facă la fel.

Cum si de ce v-ati ales o asemenea specialitate in medicina? Cat de greu si de lung a fost drumul, de la facultate pana la recunoasterea de care va bucurati astazi?

Specialitatea mea se numeşte diabet, nutriţie, boli metabolice şi dacă ar fi să o iau de la capăt, tot spre ea m-aş îndrepta. Îmi place să spun că „sunt omul muncii mele”, iar această muncă am făcut-o mereu cu o imensă plăcere. Cred că este un dar binecuvântat să munceşti cu plăcere toată viaţa.

Nu v-a tentat niciodata sa plecati din tara- ca medic? Ce v-a tinut si va tine in Romania?

În 2 septembrie 1989 aterizam pe aeroportul Barajas din Madrid împreună cu soţia mea Luciana. Eram invitat de Profesorul Serrano Rios- o celebritate mondială a diabetologiei- pentru un ciclu de conferinţe. Spre marea lor surpriză le-am ţinut în spaniolă. Apoi am cerut azil politic. Puteam să rămân acolo, la Universitatea din Valladolid, dar după decembrie 1989 a dispărut motivaţia despărţirii de ţară. În 8 august 1990 m-am întors, lăsând în urmă o activitate bogată şi prieteni valoroşi. Amintirile le-m luat cu mine, fiind adeptul lui Unamunno care spunea: „nu trebuie să europenizăm Spania, ci să hispanizăm Europa”. Spaţiul nu permite să scriu mai mult despre fabulosul an spaniol care m-a împlinit ca medic şi ca om.

Ştim că lucraţi la un Abecedar De Nutriţie. Despre ce este vorba?

Într-adevăr, împreună cu colegele mele Dr. Cristina Niţă (Sef Lucrari Universitatea „Iuliu Haţieganu”) şi Dr. Anca Crăciun (Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria Cluj) pregătim un Abecedar de nutriţie. Dorim ca el sa fie o parte a educatiei care sa ne conduca in final la acea cultura nutritionala populationala, ce ne asigura sanatatea. „Abecedarul” are 10 lectii expuse pe intelesul tuturor celor care sanatosi fiind, doresc sa isi mentina sanatatea. Obiectivul major este: „cu ajutorul Abecedarului fiecare om sa devina propriul sau nutritionist”.

Care este diferenta intre un om care a inteles principiile alimentatiei sanatoase si unul care mananca ce vrea, cum vrea, fara sa isi bata capul? Cel dintai va trai mai mult? Va fi mai frumos? Dar mai fericit?

Eu sunt convins ca cei care mananca sanatos traiesc mai mult si departe de boli, avand posibilitatea de a se bucura cu intelepciune de placerile vietii, mai ales daca au si o activitate fizica constanta, un somn odihnitor si evita fumatul activ sau cel pasiv. Trebuie totusi sa mentionam ca respectarea pe termen lung a alimentatiei sanatoase presupune si existenta unui suport economic corespunzator. Imi face placere ca in acest moment sa il citez pe Gabriel Garcia Marqez: „Jumatate din viata nu am mancat pentru ca nu am avut ce, iar cealalta jumatate pentru ca nu am avut voie”.

Dumneavoastra cand sunteti fericit?

Fericirea este exaltarea binelui pe care il obtinem prin multa truda. Fericirea o masuram prin clipe, iar binele prin starea de satisfactie trupeasca si sufleteasca. Eu mi-am obtinut binele prin multa munca pentru ca nimic nu a venit de la sine. Totul a fost o lupta, atat cu altii, cat si cu propriile mele idealuri. Exaltarea propriului bine imi apare cand am mari satisfactii sufletesti, cand fac un bine altora sau cand imi apropiu succesul profesional. Mai am o forma speciala de fericire, si anume clipele repetitive ale diminetilor cand ma saruta soarele, chiar daca uneori razele lui trebuie sa treaca prin nori.

Dar de intristat, ce va intristeaza?

Ma intristeaza credulitatea semenilor care cred orbeste in mesajele pseudo-nutritionistilor. Acestia nu sunt specialisti adevarati. Li se permite sa se auto-intituleze ca atare pe baza unei legislatii permisive la sarlataniile nutritionale. Noi, adevaratii nutritionisti, trebuie sa luptam impotriva lor cu toata forta mesajelor stiintifice pentru ca doar acestea contribuie la educatia populationala nutritionala. Dar spunem tuturor sa fie foarte atenti de la cine primesc sfaturile pe care ei sunt tentati sa le urmeze. Pentru ca, repet, nutritionistii din Romania se pot intitula ca atare doar daca sunt medici cu specialitatea diabet, nutritie, boli metabolice. Aceasta titulatura trebuie sa se regaseasca pe cartile de vizita, pe antetul rapoartelor medicale, pe parafa si pe orice fel de document medical. Noi, adevaratii nutritionisti, suntem singurii care avem voie sa examinam pacientul si, pe baza examenului clinic, sa facem prescriptia nutritionala. Pseudo-nutritionistii nu au voie sa atinga pacientii nici macar cu un deget. Si atunci, in lipsa examenului clinic, cum isi pot permite sa faca o prescriptie nutritionala? Nici nu va puteti inchipui cat de periculoase ar putea fi aceste sfaturi pentru cei care le urmeaza!

Care este mancarea dumneavostra preferata?

Depinde de sezon si de ambient. Acasa ador ardeii umpluti pregatiti de sotia mea, iar la restaurant orice fel de peste. Recunosc sincer ca iarna un carnat „sanatos” de casa nu poate fi refuzat. Cina favorita de acasa, in toate anotimpurile, este salata verde cu ulei de masline, cu putin otet balsamic. Ce sa mai zic de fructele cu care inchei ziua?

De ce aliment din copilarie va este dor?

De caimacul de pe laptele de bivolita din casa bunicilor mei din Blaj unde am facut liceul. Tot de atunci am ramas cu gustul magiunului de prune, pregatit fara zahar si fiert incet. Este bine sa se stie ca originea acestui tip de magiun de prune este in inima Transilvaniei si nu sudul Carpatilor.

Un om indragostit mananca mai mult? Mai putin? Mai sanatos?

Se spune ca dragostea trece prin stomac. Oare doar la barbati?

Exista vreo mancare care sa ne ajute sa fim mai intelepti?

Nu cred. In schimb sunt convins ca intelepciunea ne ajuta sa aplicam corect principiile alimentatiei sanatoase.

Cum alegeti restaurantele in care intrati, in vacanta, de exemplu, intr-un oras necunoscut. Dar in orasul dumneavoastra?

Imi plac restaurantele italiene si spaniole. Intalnirea cu bucataria tailandeza a fost o incantare, dar ca orice roman am trecut si pe la „Cocosatul” de la Baneasa pentru a ii savura micii.

Redactor-sef: Alice Nastase

Optimizarea stilului de viaţă pentru prevenţia bolilor cardiovasculare la persoanele cu diabet zaharat

Cristina Niţă, N. Hâncu
Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice Cluj-Napoca
Catedra de Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice, UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

Optimizarea stilului de viaţă reprezintă o condiţie esenţială şi obligatorie pentru prevenţia bolilor cardiovasculare la persoanele cu diabet zaharat şi va fi implementată chiar de la diagnosticarea bolii.

Optimizarea stilului de viaţă se referă la transformarea stilului de viaţă pro-risc în stil de viaţă anti-risc.

Stilul de viaţă pro-risc, care cuprinde alimentaţia pro-risc, fumatul, sedentarismul şi consumul crescut de alcool. Fumatul este un factor de risc major independent, atât pentru macro-, cât şi pentru microangiopatie. Alimentaţia pro-risc are următoarele caracteristici [1]:

  • Proaterogenă: bogată în lipide saturate şi forma trans-, bogată în colesterol, glucide simple şi produşi finali avansaţi de glicozilare
  • Hiperglicemiantă: alimente cu index glicemic crescut
  • Obezogenă: hipercalorică
  • Hipertensinogenă: hipersodată
  • Hiperuricemiantă: bogată în carne roşie, viscere, glucoză, fructoză
  • Trombogenă: bogată în lipide saturate şi forma trans-
  • Determină creşterea stresului oxidativ: toate tipurile de alimentaţie descrise anterior

Stilul de viaţă anti-risc este definit prin:

  • Alimentaţia anti-risc cu toate componentele sale
  • Activitatea fizică moderată zilnică
  • Starea de nefumător
  • Igiena somnului
  • Consumul rezonabil de alcool, cafea şi ceai
  • Coabitarea cu stresul psihosocial

Efectele optimizării stilului de viaţă sunt multifactoriale, vizând toate aspectele riscului cardiovascular: controlul glicemic, ponderal, lipidic, tensional, controlul sindromului metabolic.

1. Alimentaţia anti-risc

În anul 2007, a fost elaborat un statement al American Heart Association (AHA) şi American Diabetes Association (ADA) referitor la prevenţia bolilor cardiovasculare la persoanele cu diabet zaharat [2] care recomandă utilizarea dietoterapiei astfel:

– În scopul scăderii în greutate sunt necesare:

  • reducerea consumului zilnic de grăsimi la <30% din aportul energetic
  • creşterea timpului alocat exerciţiului fizic
  • ajustarea aportului energetic zilnic, în funcţie de greutatea iniţială
  • aceste modificări, însoţite de un contact regulat medic-pacient pot determina o scădere ponderală cu 5-7% din greutatea iniţială, dar şi reducerea valorilor tensiunii arteriale.

– În scopul reducerii LDL colesterolului:

  • se va reduce consumul de grăsimi saturate la <7% din totalul caloric
  • aportul de colesterol va fi limitat la <200 mg/zi
  • consumul de acizii graşi trans va fi <1% din totalul caloric zilnic

– Se va încuraja consumul zilnic de fibre alimentare (minim 14 g fibre la 1000 kcal)
– Atât la persoanele normotensive, cât şi la hipertensivi se recomandă limitarea aportului de sodiu la 1200-2300 mg/zi (echivalent cu <4 grame sare/zi)

Referitor la consumul anumitor grupe de alimente există evidenţe care demonstrează că:

  • Aportul zilnic a minim 3 porţii de fructe şi legume, în special a celor bogate în carotenoizi, vitamina C sau a vegetalelor cu frunze verzi, se asociază cu reducerea cu 27% a riscului de boală cardiovasculară [3].
  • Consumul zilnic a minim 3 porţii cereale integrale şi fibre se asociază cu reducerea cu 27% a riscului de boală coronariană [3].
  • Consumul a cca 100 grame de oleaginoase/săptămână (nuci, alune, seminţe) se asociază cu reducerea cu 35% a riscului de infarct miocardic [3].
  • Consumul săptămânal de peşte s-a asociat cu reducerea cu 17% a riscului de mortalitate coronariană şi cu 27% a riscului de infarct miocardic non-fatal [3]. Din această cauză se recomandă 2 sau mai multe porţii de peşte pe săptămână, acesta fiind o excelentă sursă de acizi graşi omega-3
  • Consumul crescut alimente preparate prin prăjire, cu conţinut mare de produşi avansaţi de glicozilare de provenienţă alimentară, determină alterarea acută a funcţiei endoteliale, contribuind la apariţia şi agravarea complicaţiilor micro- şi macrovasculare [4].
  • Limitarea ingestiei alimentelor cu conţinut crescut de purine (carne roşie, organe, sardine, icre), scăderea ingestiei de glucide simple şi alcool, precum şi consumul crescut de lichide noncalorice s-au dovedit eficiente în reducerea acidului uric [4].

O menţiune aparte referitoare la alimentaţia anti-risc trebuie făcută pentru sindromul metabolic. Având în vedere rolul nutriţiei în geneza componentelor sindromului metabolic, obiectivele dietei sunt: scăderea ponderală, ameliorarea insulinorezistenţei şi a hiperinsulinismului compensator, controlul dislipidemiei aterogene, prevenirea/controlul diabetului zaharat, controlul tensional, normalizarea uricemiei.

Recomandările se vor face în funcţie de istoria nutriţională personală şi vizează atât reducerea aportului caloric, cât şi modificarea compoziţiei dietei. Nu există un consens referitor la un anumit tip de alimentaţie în sindromul metabolic, dar rezultatele studiilor [5-8] sugerează că dieta mediteraneană, mai ales atunci când este hipocalorică, ar aduce cele mai mari beneficii.

Pentru dislipidemia aterogenă din sindromul metabolic se fac următoarele menţiuni [1]:

  • Substituţia proteinelor animale cu cele vegetale, cu deosebire tip soia produce reducerea LDL colesterolului şi a trigliceridelor.
  • Substituirea glucidelor, cu deosebire a celor simple, cu proteine animale scade col-LDL, TG şi creşte HDLcolesterolul. Sursele recomandă pentru proteine: soia, peşte, carne de pui sau curcan (cu deosebire carnea albă), nuci, fasole, ciuperci.
  • Sursele recomandate pentru glucidele complexe: legume , fructe, cereale integrale. Glucidele simple vor fi limitate la <1% din totalul caloric.
  • Se va limita aportul de alimente cu “indice glicemic” crescut
  • Aportul de peşte cu conţinut crescut de acizi graşi omega-3 (tip somon de 2x/săptămână) reduce trigliceridele, dar şi procentul particulelor LDL mici şi dense. Efectul de scădere al TG prin acizii graşi omega-3 apare la un consum de 2-4 g/zi.

În concluzie, trebuie să recomandăm o dietă anti-risc cardiometabolic, adică:

  • Antiaterogenă
  • Antiobezogenă
  • Antihiperglicemiantă
  • Antihipertensinogenă
  • Antiuricemiantă
  • Antitrombogenă

grafic

2. Exerciţiul fizic

ADA recomandă efectuarea de exerciţii aerobice de intensitate moderată/mare (50-70% din frecvenţa cardiacă maximă) minim 150 minute/săptămână, iar în absenţa contraindicaţiilor specifice se recomandă efectuarea exerciţiilor de rezistenţă de 3 ori pe săptămână [9].

Concluziile unei meta-analize care a inclus peste 5000 de articole referitoare la beneficiile exerciţiului fizic în DZ tip 2 sugerează că [10]:

  • Persoanele cu DZ tip 2 ar trebui să practice un exerciţiu fizic uşor/moderat cel puţin 3 zile neconsecutive săptămânal
  • Înainte de iniţierea unui program structurat de exerciţiu fizic se va efectua o evaluare completă a prezenţei complicaţiilor micro- şi macrovasculare care ar putea fi exacerbate de efortul fizic intens
  • Exerciţiul fizic determină:

– prelungirea acţiunii insulinei
– ameliorarea susţinută a controlului glicemic şi a sensibilităţii la insulină
– reducerea LDL colesterolului şi a trigliceridelor
– creşterea HDL colesterolului
– scăderea tensiunii arteriale
– ameliorarea funcţiei endoteliale şi reducerea inflamaţiei

  • Efectele benefice ale exerciţiului fizic acut durează 2-3 zile
  • Automonitorizarea glicemică este importantă în special la pacienţii insulinotrataţi, înainte, în timpul şi după un exerciţiu fizic susţinut pentru a evalua răspunsul glicemic la efort şi a efectua modificări corespunzătoare de farmacoterapie şi dietă, atunci când este necesar.

În tabel sunt redate câteva dintre activităţile fizice cu efecte benefice asupra bolii cardiovasculare aterosclerotice [11].

tabel2

3. Abandonarea fumatului

Fumatul reprezintă unul din cei mai importanţi factori de risc modificabili. Mai multe trialuri clinice au demonstrat importanţa abandonării fumatului în reducerea riscului cardiovascular, fiind dovedit faptul că excesul de risc cardiovascular datorat fumatului se reduce cu 50% în primii doi ani şi este anulat la aproximativ 3-5 ani de la abandonarea obiceiului [12]. Recomandările AHA/ADA referitoare la oprirea fumatului în cazul persoanelor cu diabet sunt [2]:

  • Se va evalua statusul de fumător la fiecare consultaţie
  • Orice fumător va fi sfătuit să abandoneze fumatul la fiecare întâlnire cu medicul
  • Va fi evaluată de fiecare dată dorinţa de a abandona
  • Pacientul va fi asistat şi consiliat pentru dezvoltarea unui plan de abandonare a fumatului
  • Urmărirea planului, încadrarea în programe speciale de asistenţă şi farmacoterapia sunt de asemenea indicate

4. Igiena somnului

Scurtarea perioadei de somn şi apneea în somn se asociază cu creşterea riscului cardiovascular, astfel încât o bună igienă a somnului este necesară pentru controlul factorilor de risc cardiovascular. În acest sens se recomandă [13]:

  • Stabilirea şi respectarea unui orar de culcare şi de trezire care să includă minim o oră de somn înainte de miezul nopţii
  • Evitarea somnului în timpul zilei
  • Evitarea consumului de alcool şi cofeină cu 4-6 ore înainte de culcare
  • Evitarea consumului de alimente condimentate, hipercalorice şi a dulciurilor concentrate cu 4-6 ore înainte de culcare
  • Practicarea unui exerciţiu fizic de intensitate moderată în cursul după amiezii

5. Consumul de alcool, cafea şi ceai

  • Dacă se consumă alcool [2]:

– va fi limitat la maxim o porţie pe zi pentru femei, respectiv două porţii pe zi pentru bărbaţi
– o porţie de alcool este definită ca: 350 ml bere, 120 ml vin sau 45 ml tărie
– consumul de alcool nu este recomandat în perioadele când se doreşte reducerea ponderală şi nici în cazul prezenţei hipertrigliceridemiei sau a altor condiţii cronice (hepatopatie, nefropatie, neuropatie etc)

  • Deşi nu există recomandări specifice referitoare la consumul de cafea, există evidenţe conform cărora cofeina în cantităţi moderate (500 mg/zi) determină creşterea mediei glicemice zilnice şi o exacerbare a glicemiei postprandiale, prin mecanisme incomplet elucidate [14]. Aceste date au desigur nevoie de confirmare prin trialuri clinice mai ample, dar atrag totuşi atenţia asupra potenţialului beneficiu al limitării consumului de cafea la persoanele cu diabet zaharat.
  • Ceaiul negru şi ceaiul verde au efecte antioxidante şi se recomandă preferenţial persoanelor cu diabet [15].

Referinţe

1. Cristina Niţă, N. Hâncu. Riscul cardiovascular în diabetul zaharat. Editura Echinox, Cluj Napoca 2008
2. Buse JB, Ginsberg HN, Bakris GL. Primary Prevention of Cardiovascular Diseases in People With Diabetes Mellitus: A Scientific Statement From the American Heart Association and the American Diabetes Association. Circulation 2007;115:114-26.
3. Krauss RM. Nutrition and Cardiovascular Disease. In: Libby P, Bonow RO, Mann DL, Zipes DP, editors. Braunwald’s Heart Disease: A Textbook of Cardiovascular Medicine. 8th ed: Saunders; 2008. p. 1107-18
4. Negrean M, Stirban A, Stratmann B, et al. Effects of low and high advanced glycation end products meals on macro- and microvascular endothelial function and oxidative stress in patients with type 2 diabetes mellitus. Am J Clin Nutr 2007;85:1236-43.
5. Berg CM, Lappas G, Strandhagen E, et al. Food patterns and cardiovascular disease risk factors: The Swedish INTERGENE research program. Am J Clin Nutr 2008;88:289 –97.
6. Shai I, Schwarzfuchs D, Henkin Y, et al; Dietary Intervention Randomized Controlled Trial (DIRECT) Group. Weight loss with a low-carbohydrate, Mediterranean, or low-fat diet. N Engl J Med 2008;359:229-41.
7. Pi-Sunyer X, Blackburn G, Brancati FL, et al. Reduction in weight and cardiovascular disease risk factors in individuals with type 2 diabetes: one-year results of the Look AHEAD trial. Diabetes Care 2007;30:1374-83.
8. Lien LF, Brown AJ, Ard JD, et al. Effects of PREMIER lifestyle modifications on participants with and without the metabolic syndrome. Hypertension 2007;50:609-16.
9. American Diabetes Association. Standards of Medical Care in Diabetes—2008. Diabetes Care 2008;31:S12-S54
10. SR Colberg. The Impact of Exercise on Insulin Action in Type 2 Diabetes Mellitus: Relationship to Prevention and Control. Insulin 2006;1:85–98.
11. World Health Organization. The Atlas of Heart Disease and Stroke; 2004.
12. Gaziano JM, Manson JE, Ridker PM. Primary and Secondary Prevention of Coronary Heart Disease. In: Libby P, Bonow RO, Mann DL, Zipes DP, editors. Braunwald’s Heart Disease: A Textbook of Cardiovascular Medicine. 8th ed: Saunders; 2008. p. 1119-48.
13. Owens JA, Avidan A, Baldwin D, Landrigan C. Improving sleep hygiene. Arch Intern Med 2008;168:1229-30.
14. Lane JD, Feinglos MN, Surwit RS. Caffeine increases ambulatory glucose and postprandial responses in coffee drinkers with type 2 diabetes. Diabetes Care 2008;31:221-2.
15. Alexopoulos N, Vlachopoulos C, Aznaouridis K, et al. The acute effect of green tea consumption on endothelial function in healthy individuals. Eur J Cardiovasc Prev Rehabil 2008;15:300-5.

Postul Paștelui 2013

FD0006381. Care sunt regulile de baza pe care trebuie sa le respectam atunci cand incepem sa tinem post?

Este extrem de important ca pe parcursul perioadei de post să nu ne abatem de la regulile generale ale Alimentaţiei Sănătoase, şi anume:

  • Să asigure un aport caloric corespunzător necesarului fiecărei persoane,
  • Să conţină toate substanţele nutritive în proporţii adecvate, respectiv:
    • 50-55% glucide, din care glucidele simple să fie sub 10%, iar fibrele alimentare aproximativ 30 grame/zi
    • 30-35% grăsimi, din care grăsimile saturate nu trebuie să depăşească 10%, grăsimile trans- să fie sub 2%, iar aportul de colesterol să fie limitat la 300 mg/zi
    • 12-15% (maximum 20 %) proteine
  • Aportul de sare (clorura de sodiu) să nu depăşească 5 grame/zi
  • Realizarea acestor principii se obţine prin consumul zilnic al celor 5 grupe de alimente:
    • Cerealele şi produsele cerealiere (6-11porţii)
    • Fructele (2-4 porţii ) şi legumele (3-5 porţii)
    • Laptele şi produsele lactate (2-3 porţii)
    • Alimentele bogate în proteine (2-3 porţii). În mod obişnuit, recomandările noastre sunt ca 50% din proteine să aibă origine vegetală şi 50% origine animală. Evident, în timpul postului, 100% din proteine vor fi de origine vegetală.
    • Alimentele grase (uleiuri), cu multă cumpătare, şi produsele zaharoase, de câteva ori pe lună.
  • Să fie împărţită în 3 mese principale şi 2-3 gustări, la ore adecvate.

2. Ce greseli frecvente facem in perioada de post? Stim ca cea mai cunoscuta greseala este atunci cand din meniu nu lipsesc  cartofii prajiti. “Sunt de post”, aud adesea in jurul meu! De altfel, si prajelile de tot felul, si produsele care inlocuiesc carnea, foarte aromate (contin E-uri multe), sunt preferate de multi in timpul postului.

Este foarte adevărat că se fac multe greşeli nutriţionale în timpul posturilor religioase, cea mai frecventă fiind înlocuirea proteinelor cu grăsimi şi glucide. Această substituire are minim două consecinţe nedorite pe termen scurt: creşterea substanţială a aportului caloric şi a acizilor graşi saturaţi şi forma trans-, precum şi creşterea în greutate. Pe termen lung, repetarea perioadelor de post greşit conduse din punct de vedere nutriţional, determină apariţia bolilor associate cu alimentaţia nesănătoasă: obezitatea, bolile cardiovasculare, diabetul zaharat tip 2, anumite forme de cancer.

Aşadar, mare atenţie! Proteinele din carne nu trebuie înlocuite sub nici o formă cu prăjeli sau cantităţi crescute de alimente bogate în glucide (pâine, orez, paste, mămăligă). Pentru a păstra proporţiile grupelor alimentare şi pentru a avea o alimentaţie echilibrată şi în această perioadă este obligatoriu să înlocuim carnea şi lactatele cu leguminoase care să ne asigure aportul proteic şi să nu deregleze balanţa calorică şi nutritivă.

3. Daca inlocuim carnea cu produsele din soia, cum ne putem mentine silueta in timpul postului, stiind faptul ca soia are multe calorii?

Soia reprezintă o alternativă foarte bună la proteinele de origine animală, fiind o importantă sursă de proteine cu înaltă valoare biologică. Este un mit faptul că soia are mai multe calorii decât carnea, de fapt 100 grame de soia fierte au 150 kcal, în timp ce 100 grame de carne slabă au aproximativ 180-200 kcal. Din păcate însă, preparatele comerciale din soia (mezeluri, şniţele etc) transformă un produs sănătos în unul profund nesănătos şi hipercaloric datorită adaosului important de uleiuri şi amidon. Deci, din nou atenţie! Putem consuma soia sub formă de boabe, tofu (brânză de soia) sau lapte de soia, dar să ne ferim de preparatele care pe lângă soia conţin o listă întreagă de ingrediente nesănătoase. Citirea etichetelor produselor pe care le cumpărăm are o importanţă majoră în efectuarea alegerilor nutriţionale corecte.

naut4. Ce alimente ne recomandati sa consumam in timpul postului si de ce?
Grupa leguminoaselor nu trebuie să lipsească din alimentaţia persoanelor care ţin post. Mă refer aici la soia, năut, linte, fasole şi mazăre uscată. Ele se combină cu cereale integrale, dar şi cu legume în feluri de mâncare gătite simplu, gustos şi sănătos. Adaosul de condimente, în special de ierburi aromatice, este extrem de util pentru a adăuga un plus de savoare preparatelor culinare. De asemenea, adăugarea uneor mici cantităţi de seminţe/nuci/alune în diferitele feluri de mâncare reprezintă o modalitate de a creşte conţinutul de protein şi, implicit, senzaţia de saţietate.

5. Ne puteti spune cateva combinatii de alimente sanatoase, de meniuri, care sa fie complete din punct de vedere nutritiv si sa confere si satietate pentru mai multe ore.
Nu există combinaţii recomandate nici în post, nici în afara sa. Vom combina alimentele astfel încât să ne facă plăcere să le consumăm şi, evident, în funcşie de toleranţa individual. Singurul lucru important este să ţimen în permanenţă cont de rgulile Alimentaţiei Sănătoase, expuse anterior.

Exemple de meniuri sănătoase de post

Mic dejun

  • cereale integrale
  • lapte de soia
  • fructe roşii
  • migdale
  • Pâine integrală
  • Hummus

Gustare

  • baton din fructe, fulgi ovăz şi scorţişoară (Nutribon), fără zahăr!!!
  • Biscuiţi integrali tip „crakers” cu fructe proaspete

Prânz

  • Salată de crudităţi cu tofu şi seminţe de floarea soarelui
  • Linte cu legume
  • Salată de sfeclă roşie
  • Fasole boabe cu orez sălbatic

Gustare

  • Fructe proaspete
  • Nuci
  • Smochine
  • Alune de pădure

Cină

  • Paste integrale cu roşii şi busuioc
  • Fructe proaspete
  • Pâine integrală cu seminţe
  • Ciorbă de legume / supă-cremă de legume

6.  Cum ar trebui sa revenim la alimentatia cu proteine animale in perioada Sarbatorilor, pentru a evita indigestiile si alte complicatii digestive.

Revenirea la alimentaţia obişnuită trebuie făcută cu prudenţă, respectând şi de această dată una din regulile de bază ale alimentaţiei Sănătoase: moderaţia. Vom gusta din preparatele de pe masa de sărbătoare, dar nu ne vom ghiftui, vom evita felurile care conţin grăsimi în exces, maioneză sau smântână, vom consuma multe lichide (apă, ceaiuri, infuzii) şi vom face multă mişcare, profitând de zilele libere care însoţesc de obicei aceste sărbători.

Puteți lua “Tableta de sănătate”, cu prof.dr. Nicolae Hâncu. Nu vă face rău

Nicolae Hâncu

Prof.dr. Nicoae Hâncu, întotdeauna pregătit să vă dea cele mai bune sfaturi.
Foto: Tiberiu Matei

Articol publicat pe www.ovidiublag.ro:

În serile de luni, de la 20.00 (în noua grilă de programe), TVR Cluj vă propune mereu o întîlnire de o oră de la care nu puteți pleca dezamăgiți: cea cu prof.dr.Nicolae Hâncu, un ilustru medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice. Împreună cu moderatorul Sebesi Karen, în cadrul emisiunii Tableta de sănătate, medicul ne învață cîteva principii simple de viață sănătoasă, reușind, în primul rînd prin exemplul personal, să ne determine să ne schimbăm comportamentul.

Sînt unul dintre cei cărora prof.dr. Nicolae Hâncu le-a deschis o altă perspectivă, și anume aceea că îmi pot controla o parte importantă din proastele obiceiuri alimentare.

Tocmai de aceea vă invit și pe voi să urmăriți sfaturile sale din fiecare zi de luni. Mai ales că, vorba aceea, sînt oferite gratis.

Ce înseamnă SPA?

Latiniștii ne spun că SPA este acronimul de la Salute Per Aqua, adică Sănătate Prin Apă. Conceptul SPA a explodat în ultimele decenii, ca rezultat al preocupării pentru sănătatea și frumusețea corporală. La început a fost prezent în marile hoteluri, în centre de frumusețe și de întreținere corporală, pătrunzând treptat și în băile familiale. Aproape că este de neconceput un anumit grad de prosperitate dacă nu pot spune că ai baie cu jacuzzi sau că hotelul în care ai fost cazat avea unități SPA.

Vă propunem și un alt sens al acronimului SPA: Salute Per Alimentum, adică Sănătate prin Aliment. Aceasta înseamnă că sănătatea noastră depinde într-o mare măsură de alimentație, cu toate aspectele ei: calorice și nutriționale. Se spune că alimentația este cel mai important factor exogen care influențează corpul uman. Ea este sursă de sănătate și de boală; de bine și de mai puțin bine; de performanță și creație sau de susținere a mediocrității anonime.

Iată încă un sens al acronimului SPA: Sănătate Prin Activitate Fizică. Rolul acesteia în promovarea sănătății este deosebit de important, la fel ca implicarea sedentarismului în apariția multor boli.

Evident, limba noastră își dovedește încă o dată sorgintea latină, ceea ce mi-a permis aceste interpretări. Iar dacă le acceptăm, totul devine: SPA & SPA & SPA.

În profunzime, acest triplu acronim înseamnă că cele trei componente ale sale sunt complementare pentru sănătate. Jacuzzi fără alimentație corespunzătoare și un grad cel puțin moderat de activitate fizică nu ne garantează sănătatea.

Profesor Dr. Nicolae Hâncu
Membru titular al Academiei de Științe Medicale din România

Diabetul

1. Ce este diabetul?
Diabetul zaharat este un grup de boli metabolice caracterizate prin creşterea cronică a nivelului glucozei din sânge. Aceasta se însoţeşte şi de modificări în metabolismul lipidic şi proteic, toate având drept consecinţe pe termen lung apariţia complicaţiilor cronice din care cele mai importante sunt: retinopatia, nefropatia, neuropatia, cardiopatia ischemică, arteripatia şi boala cerebrovasculară. Diabetul zaharat tip 2 reprezintă 90-95% din cazurile de diabet şi este consecinţa asocierii a două mecanisme care se influenţează reciproc: scăderea secreţiei de insulină şi rezistenţa ţesuturilor periferice la acţiunea insulinei.

2. Care sunt cauzele care duc la apariţia diabetului?
DZ tip 2 apare ca urmare a acţiunii combinate a factorilor genetici şi a factorilor de risc dobândiţi pe parcursul vieţii, o importanţă deosebită având stilul de viaţă nesănătos (alimentaţia hipercalorică, bogată în grăsimi saturate şi dulciuri rafinate, lipsa activităţii fizoce, fumatul, consumul cresut de alcool) şi obezitatea abdominală.

3. Există o anumită vârstă la care apare diabetul?
Cel mai frecvent diabetul zaharat tip 2 apare după vârsta de 40 de ani. În ultimii ani însă, datorită creşterii prevalenţei obezităţii în rândul copiilor şi adolescenţilor, a devenit relativ frecvent şi la vârste mai tinere.

4. Cât de costisitor este tratamentul şi regimul alimentar al bolnavului de diabet?
Tratamentul diabetului zaharat este costisitor, însă aceste costuri sunt mult mai mici decât cele necesare pentru tratamentul complicaţiilor diabetului (hipoglicemii, cetoacidoză, neuropatie, retinopatie, nefropatie). Fiind însă Program Naţional de Sănătate, persoana cu diabet nu trebuie să plătească medicamentele din propriul buzunar, costurile sunt în întregime suportate de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de asigurări de Sănătate.

5. Diabetul este o boală vindecabilă?
Nu, diabetul zaharat este o boală cronică, nevindecabilă, dar poate fi bine controlat pentru a preveni apariţia complicaţiilor cronice. Pentru aceasta este nevoie de un tratament corect şi o monitorizare corespunzătoare a tuturor factorilor de risc (glicemie, lipide, tensiune arterială, greutate).

6. Ce trebuie să facem pentru a preveni apariţia diabetului?
Cea mai eficientă modalitate de prevenire a diabetului zaharat tip 2 este adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Acesta presupune o alimentaţie echilibrată, evitarea grăsimilor, a dulciurilor şi a abuzurilor alimentare, efectuarea regulată a exerciţiului fizic (cel puţin 30 de minute de mers pe jos în fiecare zi), renunţarea la fumat şi limitarea consumului de alcool. Aceste măsuri sunt uşor de realizat şi sunt extrem de eficiente în prevenirea diabetului zaharat tip 2, a obezităţii şi a bolilor cardiovasculare.

7. Care sunt primele semne că suntem predispuşi la diabet?
Diabetul zaharat tip 2 este asimptomatic o lungă perioadă de timp, astfel încât la o mare parte din persoanele cu diabet (aproximativ o treime) boala este descoperită fie foarte târziu, când deja sunt prezente complicaţiile, fie niciodată. Din această cauză este important ca în cazul persoanelor care au unul sau mai mulţi factori de risc (rude de gradul 1 cu diabet, boli cardiovasculare, hipertensiune arterială, dislipidemii, sedentarism, suprapondere/obezitate) să se determine periodic glicemia pentru a se putea depista din timp boala. În cazul în care glicemia este crescută la valori peste 200 mg/dl pot să apară simptome specifice cum sunt: scăderea în greutate asociată cu creşterea poftei de mâncare şi a ingestiei de alimente, senzaţia de sete şi consumul crescut de apă, urinarea frecventă atât în timpul zilei, cât şi noaptea.

8. Care este numărul bolnavilor de diabet din judeţul Cluj?
In acest moment există la nivelul judeţului Cluj aproximativ 25.000 de pacienţi cu diabet luaţi în evidenţă, iar numărul lor este în continuă creştere.

Abecedarul de nutriție, un ghid indispensabil pentru oamenii…responsabili

Întîlnirea mea cu profesorul Nicolae Hâncu, din emisiunea de la TVR Cluj,  s-a soldat cu… urmări. 

Urmări, în sensul în care astăzi am primit de la domnia sa un volum impresionant prin valoarea informațiilor pe care le cuprinde. Un volum pe care reputatul medic clujean l-a coordonat și la care au colaborat dr. Anca Crăciun și dr. Cristina Niță.

Cartea a fost editată sub egida Academiei Române (profesorul doctor Nicolae Hâncu fiind membru de onoare al Academiei Române) și se cheamă “Abecedar de nutriție” , cu subtitlul “Să devenim propriii noștri nutriționiști”.

Cartea este fabuloasă.

Sînt 10 lecții plus cîteva texte suplimentare. 10 lecții pe care dacă ți le faci, poți să mănînci și bine, și sănătos. Plus că toată povestea te prinde, e scrisă fermecător, poți intra în acest joc cu drag.

Iar dacă respecți regulile acestui joc, te trezești, dintr-o dată, mult mai sănătos.

Puteți comanda cartea on-line, dacă intrați pe www.abecedar-nutriție.ro, adică aici.

(Articol publicat pe www.ovidiublag.ro)